Nu este ușor să vorbești despre o experiență precum Gala Premiilor în Educație, organizată de Fundația Dinu Patriciu. Asta se datorează aglomerării de stări care m-a traversat începând cu descoperirea acestei inițiative, continuând cu decizia de a candida, completarea formularului de înscriere și participarea la interviu și încheind cu evenimentul în sine, desfășurat anul acesta pe 3 noiembrie, la Salonul de Recepții al Palatului Parlamentului.
În general nu cred în teoria creșterii valorii prin alăturare – nu cred că dacă te afli în preajma unor oameni valoroși te face neapărat și pe tine mai valoros (asta în cazul în care tu doar stai cu mâinile în sân, privind în sus la aceștia), însă persoanele alături de care am trăit intens cele 3 ore ale Galei mi-au demonstrat că a te afla în rândurile acestor oameni îți dă energie și entuziasm. Mă uit în catalogul nominalizaților, mă gândesc la oamenii rămași acasă care nu au avut ocazia să se afle în acele pagini și îmi dau seama că sunt sute, mii de persoane de genul acesta, frumoase și capabile, care decid să ia atitudine și să-și urmeze visele.
Deși noile generații cresc cu mentalitatea că România este țara în care înveți o perioadă și apoi pleci pe tărâmuri mai “însorite,” sunt încă aici oameni care cred că poate fi mai bine și că “binele” acesta nu este ceva personal sau individual, ci este un “bine” colectiv, pentru care fiecare gest mic contează. Oameni care, deși nu știu încă dacă vor rămâne în România sau nu, decid să producă o schimbare cât timp sunt aici, în loc să ridice din umeri și să spună: “eu oricum plec”! – oameni care foarte rar cer ceva în schimbul muncii lor și care foarte rar își radiografiază activitatea. Mă regăsesc printre oamenii aceștia, care cred că se poate!
A fost un sentiment extraordinar să văd că educația este recompensată – și când spun asta nu mă refer la sumele oferite în cadrul Galei, deși au fost amețitoare. Mă refer la întregul proces de promovare a unor valori despre care România uită din când în când, însă care, tăcute, continuă să își aducă aportul la dezvoltarea unei societăți un pic amețite încă de ideea de democrație.
Cred că România are nevoie, dincolo de o lege nouă a educației, dincolo de informații la zi și repere europene în sistemul de învățământ, de un element magic pe care eu îl definesc într-un singur cuvânt: motivație. Educația trebuie să fie acel proces care stârnește în noi înșine și în cei din jurul nostru motivația aceea puternică de a face o schimbare, de a rezolva probleme cu care ne confruntăm noi sau ceilalți. Trebuie să ne ridice semne de întrebare cărora să vrem să le găsim răspunsuri și trebuie să ne aducă în față idei, oameni și proiecte care să ne inspire și să ne provoace să vrem mai mult.
Am mai spus-o și o repet: Premiul III la secțiunea “Studentul Anului”reprezintă o recunoaștere a muncii din ultimii ani, însă și o promisiune pentru anii următori. Cum ultimii ani au însemnat pentru mine pasiune, muncă, atitudine și încredere, sper ca următorii să mă ducă la un nivel superior! Indiferent unde mă voi afla (geografic vorbind), sper să fiu în continuare alături de persoane care să creadă cu pasiune în ceea ce fac și să mă regăsesc mereu, mereu, în rândul acelor oameni care cred că schimbarea în bine nu este o posibilitate, ci o realitate!
Gisays's Blog 